Este aproape imposibil sa nu fi folosit deja cel putin o placa video in computerul de acasa, fie pentru gaming, fie pentru procesare 3D, in design si creatie grafica. Aceste componente PC sunt construite in jurul unui GPU care este, de fapt, un procesor in aproape acelasi sens precum cel care „motorizeaza” calculatoarele si serverele din lumea intreaga. 

GPU-ul are rolul de a executa sarcinile pe care i le transmite echipamentul de calcul. Desigur, te-ai putea gandi ca GPU are un scop bine definit: jocurile si grafica. Desi raspunsul este corect in cea mai mare parte, trebuie sa stii ca acest device are mult mai multe intrebuintari decat ti-ai imagina la prima vedere. De exemplu, tot mai multe servere incep sa fie bazate pe aceasta tehnologie. 

In acest articol, vei descoperi cateva detalii despre folosirea GPU in servere si despre beneficiile pe care le pot aduce in domeniul gazduirii web de calitate.

Cuprins

1. Ce este un server GPU si care este principiul de functionare?

2. GPU vs CPU – deosebiri privind capacitatea de executare a sarcinilor 

1. Ce este un server GPU si care este principiul de functionare?

Cipurile grafice au aparut initial cu scopuri precise si singulare de a servi in aplicatiile corespunzatoare. De-a lungul anilor, aceste cipuri au devenit programabile, ceea ce a permis gigantului tehnologic NVIDIA sa dezvolte primul GPU sau Graphic Processor Unit. La inceputul anilor 2000, cercetatorii din domeniul imagisticii medicale, impreuna cu cei din zona ciberneticii, au inceput sa foloseasca aceste unitati de procesare grafica la accelerarea unor aplicatii stiintifice. A fost momentul in care a aparut conceptul de „GPU computing” care a deschis, practic, calea spre utilizarile diverse ale acestor device-uri din prezent.

CPU-ul (Central Processing Unit) este, dupa cum probabil deja stii, creierul oricarui computer sau server. Orice server dedicat va fi dotat cu cel putin un procesor fizic a carui sarcina este de a efectua operatiunile primare de procesare ale sistemului de operare. Astfel, daca ai de rezolvat o sarcina care solicita mai multa putere de procesare, pur si simplu mai poti adauga capacitate CPU. Multe servere din zona de mainstream sunt prevazute cu procesoare care au doua pana la opt nuclee, iar altele, din zona premium, mai puternice, sunt dotate cu 32, 64 sau chiar mai multe.

Serverele dedicate gazduirii VPS, pe de alta parte, beneficiaza de avantajul tehnologiei nucleelor virtuale alocate dintr-un cip fizic.  

Unitatile de procesare grafica (GPU) sunt tot un fel de procesoare cu destinatie speciala, fiind folosite doar pentru placile video. Insa, exista si modele de GPU care nu au o folosinta dedicata, ci pot fi folosite chiar si la servere. Acestea poarta denumirea de GPGPU, primele doua litere fiind acronimul expresiei „General Purpose”. 

Chiar daca frecventa de operare a unui GPU poate fi mai mica decat cea a unui CPU, numarul de nuclee este net superior. Acest fapt permite placilor grafice sa execute un numar imens de sarcini simple in mod concomitent. Astfel, a aparut conceptul tehnologic de „GPU computing”, care implica folosirea procesoarelor grafice impreuna cu CPU-urile clasice cu scopul cresterii performantei diverselor aplicatii.

Metoda de lucru implica degrevarea procesorului principal de acele aplicatii ce solicita putere mare de calcul si preluarea acestora de catre GPU. Restul codului ruleaza in continuare prin intermediul CPU. Performanta sau viteza perceputa de utilizatori in diverse aplicatii creste astfel considerabil, in unele cazuri fiind raportate chiar cresteri de 100 de ori comparativ cu sistemele clasice. 

2. GPU vs CPU – deosebiri privind capacitatea de executare a sarcinilor

Se pune intrebarea, legitima de altfel, de ce se mai foloseste CPU daca GPU are mult mai multe nuclee de procesare decat primul. In primul rand, fiecare dintre aceste nuclee are o viteza de procesare mult mai scazuta decat a unuia similar din componenta unui CPU. In plus, nu sunt dotate cu abilitatile necesare pentru rularea unor sisteme de operare moderne. Mai mult, nu au capacitatea de a performa sarcinile din operarea de zi cu zi a unui sistem de calcul. 

CPU sunt procesoare secventiale, adica ele pot executa sarcinile pe rand, una dupa alta, si o fac la o viteza net superioara decat o poate face un GPU.

GPU sunt procesoare paralele, adica executa sarcini multiple in acelasi timp. Au dezavantajul ca fiecare dintre acestea este operata la o viteza net inferioara unui CPU.

De aceea, un server GPU va fi intotdeauna excelent pentru operarea unui volum mare de date provenit din fluxuri multiple. In consecinta, va putea sa execute operatii simple cu acestea. Nu va avea, insa, capacitatea corespunzatoare cand va fi confruntat cu operatiuni de procesare complexe dintr-un singur flux de date. 

Totusi, serverele GPU devin, pe masura trecerii timpului, uneltele de baza pentru zona de stocare a datelor si de calcul. Softurile au fost deja adaptate sa suporte viteza de operare si modul paralel de lucru al acestei tehnologii. 

In final, oportunitatile pe care le deschide o solutie de hosting bazata pe GPU sunt nelimitate, doar daca iti imaginezi cateva mii de nuclee calculand si prelucrand date la viteze nemaintalnite pana acum.