Daca printre intrebarile tale se numara Ce inseamna backup si de ce trebuie facut periodic, noi o sa iti oferim cateva explicatii si motive pentru care ai nevoie de el.

Ţi s-a întâmplat vreodată să ţi se strice computerul şi să pierzi majoritatea documentelor stocate în el? Atunci probabil că ştii cât de important este să ai o copie de rezervă.

În cazul unei companii serioase, cu mulţi angajaţi şi multe computere, un astfel de eveniment poate influenţa într-un mod extrem de negativ atât activitatea respectivei firme, cât şi reputaţia acesteia, dacă printre datele pierdute se află şi informaţii confidenţiale ale clienţilor.

Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii şi a ţine în siguranţă datele companiei tale este necesar să faci periodic un backup al tuturor fişierelor importante, fie ele fotografii, video-uri sau oricare alt tip de document. 

Citeşte acest articol pentru a afla:

Timp aproximativ pentru parcurgerea articolului: 3 minute

Ce este backup-ul?

Daca nu stii ce inseamna backup, vei invata in continuare cateva informatii utile. Aşa cum îi spune şi numele, backup-ul de date reprezintă procesul de arhivare, copiere şi stocare a datelor. Dar ce este backup-ul, mai exact si ce presupune?

A face backup înseamnă a realiza o copie de rezervă a documentelor şi fişierelor, cu scopul de a preîntâmpina pierderea datelor. Când vine vorba de informații vitale pentru companie, este important să te asiguri că datele tale sunt protejate în caz de urgență. Trebuie reţinut faptul că backup-ul reprezintă copierea datelor, ci nu mutarea acestora din calculator pe un hard extern sau mutarea datelor de pe o partiţie pe alta, în cadrul aceluiaşi HDD.

De ce este important să faci backup?

Scopul backup-ului este de a crea o copie de siguranţă a datelor, care poate fi recuperată în cazul unei defecțiuni. Principalele cauze ale pierderii datelor pot fi defecțiunile hardware sau software, coruperea datelor, un atac al unui virus sau ștergerea accidentală a datelor. Copiile de rezervă permit restaurarea datelor dintr-un moment anterior pentru a ajuta compania să se recupereze în urma unui astfel de eveniment neplăcut, fără a suferi repercursiuni.

Îţi recomandăm să fac backup periodic, pe măsură ce se strâng tot mai multe documente pe HDD, fie că vorbim despre fotografii, clipuri video, prezentări, rapoarte, documente Word, Excel etc. Cu cât trece mai mult timp între copiile de rezervă, cu atât probabilitatea de a pierde date este mai mare în momentul când se doreşte recuperarea acestora. Păstrarea mai multor copii de date oferă asigurarea și flexibilitatea pentru a reveni la un moment anterior în care datele tale erau în siguranţă.

Variante de backup de date

Există mai multe variante de backup, în funcţie de nevoile şi solicitările fiecărei companii. Poţi opta pentru un backup manual (personalizat), realizat de un tehnician la un anumit interval de timp, în funcţie de preferinţele tale – zilnic, săptămânal, bilunar, lunar. 

De asemenea, există varianta backup-ului automat realizat prin intermediul unui software dedicat. Ambele variante sunt sigure, iar datele sunt salvate în cadrul unui hardware dedicat. Noi recomandăm însă folosirea ambelor variante, pentru că uneori softurile care fac backup automat pot întâmpina diferite probleme. De regulă, backup-ul automat se face din interiorul cPanel, în secţiunea “Files”.

O soluţie alternativă, la care apelează tot mai multe persoane, este backup-ul în Cloud. În acest caz, datele sunt stocate în mediul online, prin oferirea de spaţiu de găzduire.

Cum se face backup-ul manual?

Pentru a face un backup manul este necesar să te conectezi pe site prin FTP şi să copiezi toate fişierele într-un mediu separat şi securizat. Atenţie, nu este suficient să copiezi doar fişierele, ci şi bazele de date, care sunt la fel de importante. Pentru a face backup la baza de date trebuie să accesezi phpMyAdmin (de regulă se află în cPanel), apoi alege funcţia de “Export”.

Ce inseamna backup-ul oprit?

Un backup oprit inseamna ca website-ul tau nu are o copie de rezerva, in cazul in care ceva neprevazut se intampla. Spre exemplu, daca incepi sa faci modificari in fisierele site-ului insa constati mai tarziu ca acesta nu functioneaza cum trebuie, nu vei avea cum sa revii la setarile initiale.

Acum ca stii ce inseamna un backup oprit, noi iti recomandam sa activezi aceasta functie in cPanelul tau, daca firma de gazduire ofera acest lucru. Altfel, poti face tu un backup de date manual, descarcand fisierul in calculator.

Aşadar nu mai amâna realizarea unui backup. Nu ştii niciodată când poate apărea o defecţiune sau când ţi se poate virusa calculatorul. Păstrează-ţi datele în siguranţă pentru a evita pierderea acestora şi periclitarea activităţii companiei tale.

Sperăm ca acest articol să-ţi fie de folos în activitatea ta de zi cu zi. Dacă ai nevoie de ajutor pentru efectuarea sau stocarea backup-urilor tale ne poţi contacta aici.