Indiferent că deţii un site mic, un blog sau un magazin online, din moment ce te afli aici şi citeşti acest articol, suntem siguri că te preocupă foarte mult securitatea wesite-ului şi a bazelor tale de date. 

În ultimul timp, am primit multe întrebări referitoare legate de acest subiect, de tipul: ce este un certificat SSL, ce tipuri de certificate SSL există şi care este cel mai bun certificat SSL. De aceea, ne-am propus să scriem un articol în care să răspundem punctual la toate aceste întrebări, care cu siguranţă sunt de interes şi pentru tine, pentru a te ajuta să găseşti cea mai bună opţiune pentru securizarea website-ului tău.

Iată ce vei afla citind acest articol. 

Timp necesar pentru citirea articolului: 7 minute

Ce este un certificat SSL?

SSL este prescurtarea de la Secure Sockets Layer şi reprezintă un standard în materie de securitate informatică. Aceste certificate validează identitatea unui domeniu sau a unei companii şi securizează conexiunea dintre site şi vizitator (date primite şi trimise).

Website-urile securizate rulează pe protocolul HTTPS, versiunea securizată a HTTP (Hyper Text Transfer Protocol). Atunci când un site este securizat, browserul recunoaşte acest lucru şi afişează simbolul unui lăcăţel verde în bara de adrese. Adresele web securizate prin SSL încep cu https:, nu cu http:. De aceea, unele persoane folosesc termenul de „HTTPS” pentru SSL.

Certificatele SSL au rolul de a securiza schimbul de informații pe internet, care se referă la:

  • Informaţii personale
  • Conturi şi parole
  • Datele despre carduri bancare
  • Orice informație care trebuie să rămână privată.

Certificatele SSL pot fi folosite, de asemenea, și pentru securizarea corespondenței (email).

Orice site sau blog, indiferent de domeniu, de produsele sau serviciile pe care le promovează sau de mărimea traficului, este indicat să aibă instalat un certificat SSL. 

Cum funcţionează un certificat SSL?

Certificatul SSL stabileşte o conexiune sigură, criptată, între serverul unde website-ul este găzduit şi browser-ul vizitatorului. Acesta are două mari funcţii:

  • Autentifică intentitatea site-ului web, asigurând vizitatorul că nu sunt pe un site fals.
  • Asigură securitatea conţinutului important, cum sunt  parolele, numele de utilizator, email-urile, datele cardului de credit etc.

Când un utilizator vizitează un website securizat, certificatul SSL iniţializează automat o conexiune criptată cu browser-ul acestuia şi va afişa un lăcătel verde şi prefixul https://, indicând faptul că în acel moment conexiunea este securizată. Toate informaţiile transmise prin această conexiune sunt criptate şi nu pot fi accesate de către hackeri.

Cum verific dacă un site are SSL sau nu?

În prezent, website-urile sigure sunt preferate față de site-urile nesecurizate. Atât browserul Chrome, cât și cele Firefox, te avertizează atunci când te afli pe o pagină web nesigură, care poate colecta orice tip de informații personale. Doar pentru că un site nu are certificat SSL, nu înseamnă că este un site fals, dar ar trebui să fii precaut înainte de introduce informații personale.

Website-urile care au instalat un certificat SSL se diferenţiază prin prefixul https://, un lacăt în bara cu adresa web şi menţiunea “Conexiunea este securizată” scrisă cu verde.


În cazul în care un website nu are SSL şi se introduce adresa URL cu prefixul https://, browserul va returna mesajul de mai jos şi nu se va putea accesa pagina

Care sunt avantajele unui certificat SSL?

Certificatul SSL oferă un grad mai mare de confidențialitate și de sigurantă decât o conexiune web necriptată. Această tehnologie reduce riscul ca informațiile să fie interceptate și folosite incorect de o terţă parte. Mulți vizitatori au mai multă încredere să îşi furnizeze informațiile personale pe website-urile care au o conexiune SSL. Iată care sunt principalele avantaje ale instalării unui certificat SSL:

Protejează utilizatorii site-ului tău

Folosind un certificat SSL, se creează o conexiune sigură între browserul vizitatorului și serverul site-ului tău. Vizitatorii se vor simți mai în siguranță atunci când îţi utilizează site-ul, ştiind că orice informaţie introdusă va fi transmisă într-un mod securizat către serverul tău. Iar obținerea încrederii clienților este foarte importantă pentru orice afacere.

Permite efectuarea de plăti online

Dacă site-ul tău acceptă plata cu cardul și stochează informațiile online, ţi se va solicita utilizarea unui certificat SSL de către companiile emitente de carduri de credit și, în unele cazuri, de către furnizorii de servicii de găzduire. De asemenea, nu cred că ţi-ai dori ca cineva să fure toate informaţiile despre cardurile clienţilor tăi, nu-i aşa?

Securizează procesul de autentificare și formularele web

Protejarea numelui de utilizator și a parolei, precum și a tuturor datelor pe care le introduce un utilizator atunci când navighează pe site-ul tău este vitală, deoarece acestea pot fi interceptate și folosite de către terți.

Îmbunătăţeşte poziţia site-ului în clasamentele motoarelor de căutare

În 2013, Google a anunțat că site-urile care folosesc certificate SSL vor fi clasate mai sus în paginile cu rezultatele căutărilor. Mai târziu, alte motoare de căutare, precum Yahoo și Bing, au inclus securitatea website-urilor în algoritmul care stabileşte clasamentul.

Care sunt principalele tipuri de certificate SSL?

Există mai multe tipuri de certificate SSL, însă cele mai utilizate sunt:

Certificat SSL cu validarea domeniului

Acest tip de certificat SSl activează protocolul https şi este cel mai des întâlnit. Compania noastră oferă atât certificate SSL gratuite, cât şi certificate contra cost (Premium). Ambele variante oferă o conexiune securizată,  diferenţa constând în nivelul de validare al licenţei. În timp ce certificatele SSL gratuite validează doar numele domeniului, cele Premium validează şi compania şi deţinătorul afacerii.

Certificat SSL de validare a domeniului cu garanţie

Acest certificat prezintă în plus o asigurare de o anumită sumă de bani (de exemplu $10,000). Această sumă poate fi solicitată în cazul în care un utilizator a introdus datele cardului pe site-ul tău şi acestea au fost furate, cu toate că tu ai avut instalat un certificat SSL activ. Această situaţie este însă foarte puţin probabilă.

Preţul unui astfel de certificat diferă în funcţie de numărul domeniilor şi tipul de asigurare.

Pe site-ul nostru găseşti certificate SSL  la preţuri începând de la €30.00/an.

Certificat SSL cu validare extinsă

Acest tip de certificat oferă cel mai înalt nivel de securitate şi asigurare dintre toate certificatele SSL. Aşadar, este şi cel mai scump, însă îţi merită preţul. Certificatul SSL cu validare extinsă este utilizat pentru informații strict confidențiale, precum dosarele medicale sau informațiile bancare.

Dacă deţii un magazin online, acest tip de certificat oferă o securitate suplimentară pentru clienții tăi. Pentru mai multe detalii despre acest tip de certificat ne poţi scrie oricând pe pagina de contact.

Tipurile de certificate SSL pe care le oferim clienţilor noştri

Iată care sunt principalele tipuri de certificate SSL pe care le oferim în prezent:

Positive SSL 

Certificatele Positive SSL sunt concepute pentru securizarea rețelelor intranet, extranet și a website-urilor. Aceste certificate sunt un mod ideal și ieftin de a asigura securitatea serverului tău. Puterea precisă de criptare a certificatelor Positive SSL se încadrează în intervalul 40-256 biți. Majoritatea browserelor / sistemelor de operare funcționează la nivel de 128 biți, ceea ce este destul de sigur în conformitate cu standardele moderne de securitate. De asemenea, acest tip de certificat are o cheie puternică de semnătură de 2048 biți, emiterea acestuia durează doar 2 zile, iar asigurarea este de 10.000$.

Comodo SSL

Certificatele SSL Comodo oferă cea mai puternică protecție, cea mai mare flexibilitate și pot fi emise rapid folosind procesul nostru de comandă online. Acestea sunt compatibile cu 99,9% din browsere web şi garantează o asigurare de 250.000$. În plus, pot fi utilizate atât pentru securizarea domeniilor fără www, cât şi a celor cu www.

Wildcard SSL

Atunci când deţii mai multe domenii există două variante. Poţi cheltui o mulțime de bani și timp cumpărând și gestionând certificate SSL individuale pentru fiecare domeniu sau subdomeniu sau poţi economisi sute sau chiar mii de dolari, achiziționând un singur certificat SSL Wildcard pentru a le asigura pe toate.

Cum îmi securizez site-ul cu un certificat SSL?

Primul pas pentru securizarea site-ului tău este achiziționarea și instalarea unui certificat SSL pe serverul de găzduire. După ce ai finalizat procesul de verificare și instalarea certificatului SSL pe server, trebuie să actualizezi codul site-ului pentru a utiliza HTTPS. Aceasta include actualizarea tuturor paginilor pentru a utiliza HTTPS în mod implicit, folosind o redirecționare 301 de la HTTP la HTTPS. 

Dacă încă nu ai un site, dar intentionezi să îţi creezi unul, recomandarea noastră este să îl faci direct HTTPS. 

În cazul în care deţii un magazin online, este obligatoriu să ai instalat un certificat SSL pe întreg site-ul. 

Vezi aici cum se instalează certificatul SSL.

Aşadar, în prezent, orice site ar trebuie să aibă instalat un certificat SSL deoarece atât securitatea datelor personale, cât  şi încrederea clienţilor tăi depind de existenţa acestuia. În plus, algoritmii motoarelor de căutare iau în considerare acest aspect în stabilirea clasamentelor SERP (paginile cu rezultatele interogărilor).
Dacă ai nevoie de un certificat SSL, află mai multe sau contactează-ne aici